Blog

Înapoi la articole

Conferința internațională „EDU.DUAL- Strategii si parteneriate” Brașov 13-14 octombrie 2022

Asociația Firmelor Constănțene a participat alături de Președintele Camerei de Comerț și Industrie Brașov și Directorul Departamentului de Formare Profesională și Învățământ Dual la conferința internațională “EDU.DUAL- Strategii și Parteneriate”, eveniment organizat de Municipiul Brașov, Inspectoratul Școlar Județean Brașov și Universitatea de Științe Aplicate din Lucerna, sub patronajul Ambasadei Elveției în România.

Obiectivele acestei conferințe au fost de a clarifica și detalia noile schimbări din legislația care privește învățământul dual, în special trecerea la ciclul complet de învățământ dual, preuniversitar și universitar, de a discuta oportunitățile de finanțare din acest domeniu și, nu în ultimul rând, de a prezenta exemple de succes din țările europene în care acest sistem de educație este foarte dezvoltat.

Învățământul dual este una dintre cele mai bune soluții pentru tinerii care vor să aibă un loc de muncă sigur. Uniunea Europeană și Elveția alocă fonduri consistente pentru dezvoltarea acestui tip de educație, iar Brașovul este modelul de urmat în România.

Pentru mai multe informații pe acest subiect, vă invităm să accesați următorul link:

https://www.ccibv.ro/conferinta-internationala-edu-dual-strategii-si-parteneriate-2