Ne-am imaginat și am creat acest centru având în minte 2 obiective principale și anume:
Identificarea aptitudinilor elevilor și tinerilor din zona geografică de interes și dezvoltarea acestor aptitudini ca bază a carierei profesionale viitoare.
Astfel, organizarea celor ce urmează să beneficieze de programele din cadrul centrului, va fi în funcție de aptitudini, dorințe și vârstă (pricipalele grupe pe vârstă sunt 12-14 ani și 18-22 ani)
Credem că CEIDA are potențialul de a fi o soluție importantă pentru următoarele direcții:
Ușurarea deciziei de a alege un parcurs educațional pentru elevii de clasa a VIIIa. Ne dorim ca elevii să poată raspundă categoric și bine informat la întrebarea: ce își doresc să facă în continuarea școlii generale? Unde doresc să studieze (liceu teoretic, tehic, școală profesională), ce meserie își doresc să învețe, ce își doresc să facă în viitor?
Identificarea aptitudiniilor eleviilor, dar mai ales, dezvoltarea acestor aptitudini practice, va putea genera descoperirea plăcerilor și a viitoarelor meserii în care ei să devină performanți.
Educația de Pre-Calificare în rândul tinerilor va putea fi folosită ca soluție de calificare la locul de muncă. Această posibilitate va grăbi inserția în câmpul muncii mai ales persoanelor din mediile rurale sau defavorizate.
CEIDA este un punct de informare și de activități educative pentru întreaga zonă, pentru mai mult de 12 localități rurale. Grupul de potențiali beneficiari depășește 1000 de elevi și 500 de tineri.
Inovarea constă în existența acestui centru în zona rurală, sat Țepeș Vodă, comuna Siliștea, județul Constanța. Astfel încât accesul la educația non-formală practica să fie mult mai facilă, iar presiunea socio-economică legată de participarea la activități educative la ”oraș” să fie eliminată.
CEIDA este un spațiu generos, compus din 7 camere (550 mp) plus 5000 mp de parc și teren de mini-fotbal/tenis în care se vor desfășura activități educative non-formale în cadrul cluburilor mutidisciplinare. De asemenea, pe baza parteneriatului cu Muzeul de Istorie și Arheologie Constanța, în spațiul CEIDA dezvoltăm un muzeu de istorie, specializat în epoca comunistă.
Prin activitățile desfășurate în cadrul centrului urmărim un transfer mai bun de informații practice dintre profesor și elev, o acumulare de cunoștințe care să identifice și să dezvolte plăcerea și atașamentul față de o potențială meserie. Astfel, tânărul, va putea avea răspuns la cele 2 întrebări ”astăzi fără răspuns”:
1. La ce îmi trebuie mie școala și informațiile de la școală?
2. Ce să fac eu în viitor?
Dacă unui elev îi place să meșterească tehnic lucruri (clubul de electrică și lăcătușerie) atunci îl va întreba el pe profesorul de matematică cum poate identifica centrul unui cerc, care este lungimea lui, calculul unei diagonale, etc. pentru că va avea nevoie de aceste informații pentru a definitiva mașinuța pe care o construiește în cadrul clubului și astfel va obține satisfacția lucrului construit de propriile mâini .
Pentru a atinge aceste obiective am organizat o serie de activități folosind la maxim spațiul disponibil. Planul de dezvoltare al centrului cuprinde înființarea și derulare de acțiuni care s-ar putea înscrie în cadrul următoarelor cluburi și activități:
01 – Sala Atelier – Clubul de electrică, lăcătușerie și reparații calculatoare (astăzi 80% realizat)
02 – Sala Creație – Clubul de croitorie, țesături, imprimare și pictură pe textile
03 – Sala Multifunțională – Cursuri, spectacole, conferințe, Clubul de foto-video (astăzi 80% realizat)
04 – Sala Muzeu – Clubul de istorie (astăzi 90% realizat)
05 – Sala Laborator – Clubul de agricultură, biologie, botanică și anatomie (astăzi 50% realizat)
06 – Sala Mică – Cursuri, conferințe (astăzi 100% realizat)
07 – Bibliotecă – Clubul de literație și scriere creativă (astăzi 100% realizat), Clubul de programare (astăzi 80% realizat)
08 – Hala – Clubul de mecanică, reparații biciclete
09 – Spațiu de Relaxare – Clubul de gastronomie, Sala de mese
10 – Scena Acoperită – Clubul de actorie și vorbit în public, Clubul de Dans
11 – Teren de sport – Clubul de fotbal (astazi 100% realizat), Clubul de tenis (astăzi 100% realizat), Clubul de drumeție
12 – Telescop – Clubul de astronomie (astăzi 100% realizat)
13 – M1, M2, M3, M4, M5, M6, M7 – Muzeu (astăzi 100% realizat)
14 – Spațiu Exterior – Clubul de grădinărit, Spațiu de joacă (astăzi 100% realizat)
În concluzie, ne dorim să înființăm o comunitate care să sprijine dezvoltarea armonioasă a copiilor, să îi ajute să-și descopere și să-și exploreze interesele, abilitățile și curiozitățile. Scopurile principale ale tuturor aceste activități poate fi rezumat la: scăderea abandonului școlar, creșterea gradului de educație în rândul elevilor și al tinerilor, creșterea interesului în activități economice, de carieră, dezvoltarea de aptitudini pentru viață, creșterea gradului de informații practice în rândul tinerilor și inserția rapidă în câmpul muncii.